Home » Istorie » Singura relatare „de la fața locului” dezvăluie data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus

Singura relatare „de la fața locului” dezvăluie data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus

Singura relatare „de la fața locului” dezvăluie data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 22.12.2024

Un nou studiu realizat de Parcul Arheologic din Pompeii susține teoria conform căreia distrugerea orașului ar fi putut avea loc pe 24 august în anul 79 d.Hr., o dată avansată pentru prima dată într-o scrisoare a lui Pliniu cel Tânăr care descrie experiența sa de martor la evenimentul istoric.

Deși cercetătorii nu pretind că dovedesc definitiv că erupția a avut loc la 24 august, ei susțin că, în prezent, nu există suficiente dovezi pentru a ignora această veche afirmație.

Pentru a ajunge la această concluzie, echipa s-a bazat pe o varietate de dovezi, inclusiv arheologie și revizuiri ale literaturii despre eveniment. În opinia lor, afirmația lui Pliniu cel Tânăr are încă o mare valoare.

„Tradiția literară este clară și lipsită de ambiguitate. De la Pliniu cel Tânăr ne-a fost transmisă data de 24 august; toate celelalte (24 octombrie, 1 noiembrie, 23 noiembrie etc.) sunt rezultatul unor neînțelegeri, supoziții și interpretări greșite, destul de recente și perfect reperabile în bibliografia postrenascentistă”, conchide lucrarea, potrivit IFLScience.

Pliniu cel Tânăr este singura relatare „de la fața locului” pe care o avem despre incidentul vulcanic, deși există unele motive să bănuim că ar fi greșit data sau, mai probabil, că aceasta a fost interpretată greșit de către cercetători.

Echipa s-a bazat pe o varietate de dovezi

De exemplu, un graffiti în cărbune mâzgălit pe peretele unei case din Pompeii scrie „XVI K NOV”, ceea ce înseamnă 17 octombrie în calendarul modern, sugerând că erupția a avut loc după această dată. Acest lucru acreditează ideea că evenimentul a avut loc pe 24 octombrie, considerată adesea cea mai probabilă dată alternativă a distrugerii.

Mai multă confuzie a apărut din studiul arheologic al plantelor descoperite la Pompeii. Săpăturile au dezvăluit prezența atât a sâmburilor de piersici, cât și a castanelor, primul fiind un simbol al verii, iar al doilea al toamnei. Cu toate acestea, deoarece castanele sunt recoltate doar toamna, ar putea sugera că erupția a avut loc mai târziu de luna august, cum ar fi 24 octombrie.

Deocamdată, poate că cel mai bine este să avem încredere în relatarea antică a singurului om care a asistat la eveniment cu proprii ochi și a scris ceea ce a văzut, spun cercetătorii.

Singura relatare „de la fața locului”

„Nu putem exclude în acest moment faptul că erupția a avut loc pe 24 august, așa cum a scris Pliniu, și trebuie să ne întrebăm ce ar putea însemna acest lucru”, a declarat Gabriel Zuchtriegel, directorul săpăturilor din Pompeii, potrivit IFLScience.

„Poate că am subestimat tradiția literară, care în realitate nu este atât de confuză pe cât s-a crezut adesea, în timp ce poate că am supraestimat stabilitatea ciclurilor climatice și agricole: în realitate, clima s-a schimbat și în trecut, deși într-un ritm mai lent, iar Pompeii oferă o ocazie unică de a studia un ecosistem puternic influențat de prezența umană încă de acum 2 000 de ani”, a adăugat el.

Studiul este publicat în E-Journal of the Excavations of Pompeii.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Noi analize ADN „sfidează” arheologii! Victimele de la Pompeii nu sunt cine s-a crezut până acum

Arheologii au găsit o locuință cu fresce mitologice în vechiul oraș Pompeii

Orașul Pompeii, nimicit și de un cutremur

Noi schelete descoperite în Pompeii dezvăluie o catastrofă neștiută până acum

Mihaela Horchidan
Mihaela Horchidan
Mihaela și-a finalizat studiile la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, având experiență în presa online și radio. Curiozitatea, dorința de a afla cât mai multe și pasiunea pentru istorie, ştiinţă şi natură au condus-o către Descopera.ro citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase